L-am văzut pe Vadim de departe… se deplasa mai greu, însă cu dîrzenie . Mi-am dat seama că ne căuta pe noi, cei de la serviciul ,,Respiro,,. L-am primit cu drag în colectivul nostru și am incercat zi de zi să descoperim cine e omul care se ascunde sub acest chip blînd și dur… copil și matur.

Cu toate că diagnostiul dur al lui Vadim – paralizie cerebrală infantilă nu le permite unora să se manifeste prea mult, el a reușit să învingă toate stereotipurile și s-a dovedit a fi un băiat independent, responsabil de orice sarcină pe care o îndeplinea și de orice obiect care i se încredința. Era o fire sociabilă și deschisă mereu spre comunicare. Discutînd adesea cu el diverse subiecte am constatat că aici la noi el a reușit să-și facă prieteni pe care acasă nu-i poate avea din cauza insuficienței contactului cu societatea și din lipsa încrederii mamei în forțele proprii ale copilului ei. Vadim a mărturisit că aici a avut libertatea pe care și-ar dori s-o aibă și acasă. În puțin timp El a reușit s-o cunoască pe Valeria – o fetiță frumoasă ce a venit în serviciul Respiro cu cîteva zile mai tîrziu. El bărbat fiind încerca mereu să o ajute, ea era o companie perfectă pentru el – celui căruia îi lipsea afecțiune și înțelegere. Vadim ne-a dat multor dintre noi o lecție de viață prin străduința  de a îndeplini sarcini independent și respectul cu care trata oamenii indiferent de clasa socială a acestora. El a fost unicul beneficiar care nu-și dorea să plece acasă, mărturisindu-ne  că suntem o gazdă bună și prietenoasă.

A plecat oarecum supărat de la noi…  supărat că părăsește acest climat favorabil pe care noi i l-am oferit, supărat că se reîntoarce la stilul monoton de viață pe care nu-l poate accepta și care nu-i este caracteristic. Ne-a mărturisit că așteaptă cu nerăbdare să ne ravadă la anul viitor.

L-am urmărit pe Vadim de departe… și-a întors de cîteva ori privirea înapoi… suntem siguri că îi vom simți lipsa.